Ce este un pip și cum funcționează?

În ultima perioadă, brokerii care nu percep comisioane au devenit foarte populari. Aceștia funcționează pe baza spread-ului, adică diferența foarte mică între prețul de cumpărare (bid) și cel de vânzare (ask), cunoscut sub numele de pip. În acest articol, îți vom explica ce înseamnă un pip și cum funcționează.

ce inseamna pip

Ce este un pip?

Pe piata valutară sau forex , pip (Point in Percentage sau punct procentual) este cea mai mică schimbare posibilă care poate fi observată în prețul unei valute. Altfel spus, pip este variația minimă pe care o putem observa în cotația unei perechi valutare.

Pentru a înțelege semnificația pip-ului și modul de calcul al valorii sale, trebuie să ne amintim ce este valuta de bază și valuta cotată. Într-o pereche de valute, valuta de bază este prima. În exemplul perechii EUR/USD cotată la 1.2900, asta înseamnă că valuta de bază este euro și că 1 euro valorează 1.2900 dolari. Când cumpărăm pe piața valutară perechea EUR/USD, cumpărăm valuta de bază, euro, și vindem valuta cotată, în acest caz dolari.

Pip-ul este utilizat pentru a măsura profiturile și pierderile unei tranzacții. De exemplu: dacă tranzacționăm perechea EUR/USD cotată inițial la 1.2900 și vindem la 1.2930, câștigăm 30 de pips.

exemplu de cotare în pips EUR/USD

După cum ai observat, cursul de schimb sau perechea EUR/USD are patru zecimale. Asta înseamnă că variația minimă într-un curs de schimb este de 0,0001 și această variație minimă este un pip. Toturi, aproape toate perechile de valute au cinci zecimale in ziua de astăzi, insa valoarea unui pip este dată de a patra zecimală.

Cu toate acestea, în perechile de valute forex în care este prezent yenul japonez, variația minimă este de 0,01, astfel încât cursul de schimb va fi format doar din două zecimale. În acest caz, exemplul ar fi următorul: dacă în perechea USD/JPY efectuăm o operațiune de cumpărare la 81,00 și vindem la 81,23, câștigăm 23 de pips. Daca cotatia are trei zecimale, valoarea unui pip este dată de a doua zecimală

Prin urmare, prețurile valutelor erau cotate la un număr determinat de zecimale (de cele mai multe ori, patru zecimale) și atunci un pip era o mișcare de un punct în ultima zecimală indicată. Dar mulți brokeri adaugă acum încă o zecimală în cotațiile lor, așadar un pip nu mai este ultima zecimală într-o cotație.

Cum funcționează pipul în forex?

Să ne concentrăm acum pe partea practică. Cum se face calculul unui pip? Există oare vreo strategie specifică pentru tranzacționarea pe forex, care să se bazeze pe un obiectiv stabilit în pips?

Cât valorează un pip în forex?

În majoritatea perechilor valutare, un pip, așa cum am văzut deja, este o variație în a patra zecimală, cu excepția cazului yenului japonez, unde este o variație în a doua zecimală.

Trebuie să avem în vedere că valoarea unui pip în forex are o strânsă legătură cu dimensiunea contractului sau numărul de loturi. Un „lot standard” pe piața forex are de obicei o valoare nominală de 100,000 unități din valuta de bază.

Prin urmare, valoarea unui pip în forex pentru un lot standard este echivalentă cu 10 unități ale monedei cotate, cu excepția cazului în care vorbim despre yenul japonez, când valoarea lui este 1,000.

Cât valorează un pip în tranzacționarea indicilor?

În tranzacționarea indicilor, valoarea unui pip variază în funcție de indice și de dimensiunea contractului. Un pip reprezintă, de obicei, cea mai mică unitate de mișcare pe care un indice o poate înregistra. 

De exemplu, pentru majoritatea indicilor, un pip este echivalent cu o schimbare de 1 punct în valoarea indicelui. În cazul unor contracte de mărime mai mică, un pip poate reprezenta o fracțiune de punct. De aceea, valoarea exactă a unui pip în tranzacționarea indicilor depinde de instrumentul specific și de mărimea contractului ales de trader.

Cum să calculăm valoarea pipului?

Valoarea pipului ne ajută să determinăm cât am câștigat sau pierdut într-o tranzacție (în euro, dolari, etc).

Pentru a determina valoarea pipului trebuie să știm volumul tranzacției sau cantitatea de loturi (exprimate în moneda de bază) cu care am efectuat o tranzacție. Acest lucru este foarte important deoarece, în funcție de loturi, valoarea pipului va fi diferită. Să ne amintim dimensiunile loturilor tranzacționate:

  • Un lot standard este format din 100,000 de unități ale monedei de bază în pereche.
  • Un minilot este 10,000 u.m.
  • Un microlot este 1,000 u.m.

Exemple pentru calculul pip-ului:

În EUR/USD să presupunem că am cumpărat 1 minilot la 1,2900 și l-am vândut la 1,2930:

  • Dimensiunea pip-ului în acest caz este 0,0001
  • Rata de schimb este 1,2930
  • Volumul tranzacției este de 10,000 de euro

(0,0001/1,2930) x 10,000 = 0,773395 euro per pip

În cazul în care contul este în dolari, trebuie doar să înmulțim formula anterioară cu rata de schimb:

(0.0001/1,2930) x 10,000 x 1,2930 = 1 dolar

În toate tranzacțiile în care contul este în dolari și dolarul este moneda de bază, un pip va fi egal cu 0,1, 1 sau 10 dolari, dacă lotul este micro, mini sau standard.

Exemplu cu USD/JPY: cumpărăm un minilot la 78,00 și vindem la 78,54 (54 de pips); aplicând formula vom obține următorul rezultat:

(0,01/78,54) x 10,000 = 1,28 dolari per pip

Pentru a afla profitul total, valoarea unui pip trebuie înmulțită cu numărul total de pips (54): 

1,28 x 54 = 69,23 de dolari

Dar ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost vorba de perechea de valute EUR/JPY? Să presupunem că formula anterioară ne dă o valoare de 0,9969 euro per pip și contul nostru este în dolari, atunci înmulțim rezultatul anterior cu rata de schimb USD/EUR.

Câți pips sunt un dolar?

Să ne referim la perechea EUR/USD în care valoarea unui lot este de 100,000 de euro.

Un pip este 0,0001, astfel că valoarea monetară a unui pip pentru un lot de bază ar fi 100,000 x 0,0001 = 10 dolari.

Astfel, profitul sau pierderea este de 10 dolari pe pip în EUR/USD.

De exemplu: cumpărăm EUR/USD la 1,16680 și vindem la 1,16690. Diferența este 0,00010, profitul acestei operațiuni de tranzacționare este de 10 dolari.

Exemple pentru calculul cu pips

Când vine vorba de calcularea pips pe care îi poți câștiga sau pierde în tranzacționarea forex trebuie să ții cont de trei elemente:

  • Prețul de cumpărare
  • Prețul de vânzare
  • Valoarea unui pip

Ideea este foarte simplă:

(Prețul de vănzare– Prețul de cumpărare) / Valoarea unui pip

Să presupunem că decidem să cumpărăm la 1,20502 și vindem la 1,21112.

(1,21112-1,20502) /0,0001 x 10,000 = 61 pips (profit)

Câți pips ar trebui să câștigăm pe zi? | Strategia de 20 de pips

În forex, există așa-numita strategie de 20 de pips pe zi.

Pentru aceasta trebuie să alegem o pereche valutară cu volatilitate ridicată și care are un spread sau o marjă cât mai mică posibil.

Tranzacția trebuie executată după ora 12:30 GMT (având în vedere sesiunea americană). Această strategie este aplicată, de obicei, atunci când nu sunt publicate știri economice importante în ziua respectivă. Iar dacă aceste știri urmează a fi publicate într-o zi, tranzacția se execută după publicarea știrilor.

Odată ce obiectivul de 20 de pips este atins, tranzacția se închide, indiferent de alte condiții de piață. 

Ce trebuie să avem în vedere?

Există două aspecte pe care ar trebui să le știi despre evaluarea pips și calculul lor:

Mulți brokeri au obiceiul de a afișa perechile valutare cu cinci zecimale pentru perechile unde un pip este reprezentat de a patra zecimală și yen Japonez, cu trei zecimale pentru perechile cu yen japonez, unde pipul este a doua zecimală. Nu trebuie să te îngrijorezi de acest lucru; valoarea pipului rămâne neschimbată, fie că este a patra sau a doua zecimală. În aceste cazuri, ultima zecimală poate fi văzută ca a zecea parte a unui pip.

Profitul unei tranzacții în termeni monetari este influențat de volumul tranzacției. De exemplu, câștigul de 100 de dolari dintr-o tranzacție nu este același atunci când se folosește un microlot comparativ cu un lot standard, deoarece valoarea pipului variază în funcție de volumul tranzacției.

Concluzie

În concluzie, sperăm că am făcut mai ușor de înțeles ce este un pip și cum funcționează. Piața forex este cea mai tranzacționată la nivel mondial și oferă cel mai mare efect de levier permis de autoritățile de reglementare.

Întrebări frecvente

Ce înseamnă termenul „spread” în contextul pips?

Spread-ul reprezintă diferența dintre prețul de cumpărare (bid) și prețul de vânzare (ask) al unei perechi valutare, exprimată în pips.

Este posibil să tranzacționez fără a ține cont de pips?

Deși este teoretic posibil, pips sunt o componentă esențială în înțelegerea mișcărilor de preț și calcularea performanței tranzacțiilor în Forex, făcându-i un instrument indispensabil pentru majoritatea traderilor.

Poate valoarea unui pip să fie constantă?

Nu, valoarea unui pip fluctuează în funcție de rata de schimb a perechii valutare și de dimensiunea tranzacției.

Articole similare