Fonduri
Obligațiuni corporative: ce sunt și cum pot investi românii în ele?

Cuprins
Piața titlurilor cu venit fix este deosebit de lucrativă pentru investitorii care au un orizont de timp lung pentru investițiile lor și preferă siguranța mai mult decât randamente mari. Obligatiunile corporative sunt o parte importantă a pieței titlurilor cu venit fix și, trebuie spus, nu sunt pentru toți investitorii. În general, înțelegerea modului de funcționare a unei obligațiuni nu este ușoară, însă odată stăpânite, obligațiunile pot fi un vehicul de investiții foarte lucrativ.
În ultimele luni, am observat că interesul pentru titlurile cu venit fix a crescut semnificativ și în România, mai ales în rândul investitorilor care vor să combine randamentele atractive cu un nivel de risc mai controlat.
In acest articol vom vorbi despre:
- Ce este un titlu cu venit fix
- Care sunt diferențele dintre titlurile de stat și obligațiunile corporative
- Ce obligațiuni corporative se pot cumpăra în Europa
- Obligațiuni corporative romanești
Ce sunt obligațiunile corporative și cum funcționează?
După cum sugerează și numele, un titlu cu venit fix garantează un astfel de venit. Practic, statul sau o companie are nevoie de bani pentru diverse proiecte sau pentru a finanța un deficit. Pentru aceasta, se împrumută de pe piețele financiare de la investitori.
Investitorii pot fi persoane fizice sau juridice și instituționale.
Cel care se împrumută se angajează să plătească la scadență înapoi toată suma împrumutată plus un cupon, o dobândă, care se plătește la intervale de timp prestabilite. Scadența poate varia de la o perioadă foarte scurtă la una foarte lungă (zeci de ani sau chiar o sută), iar plata cuponului poate fi trimestrială, semestrială, anuală sau orice altă combinație.
Există foarte multe tipuri de obligațiuni, iar investitorii le apreciază pentru că prețul lor se mișcă în mod diferit de cel al acțiunilor listate la bursă. De asemenea, există o relație inversă între prețul titlurilor cu venit fix și dobânda setată de banca centrală. Astfel, atunci când dobânda crește, prețul obligațiunilor scade și invers.
Titlurile cu venit fix, atât cele de stat, cât și cele corporative, fac parte din multe portofolii.
Titluri de stat vs. obligațiuni corporative: Diferențe
Denumirea celor două titluri cu venit fix este destul de clară. Astfel, titlurile sau obligațiunile de stat sunt emise de către guvernul unei țări, iar obligațiunile corporative de către companii, corporații. Practic, primele sunt de stat, iar celelalte sunt private.
O altă diferență este data de dobândă sau yield-ul pe care obligațiunile îl plătesc. Cele de stat au de obicei o dobândă mai mică, pe când cele private oferă una mai mare. Motivul este legat de faptul că statul poate, în teorie, să printeze bani oricând și oricât dorește, în timp ce o companie privată nu își permite acest lucru. Astfel, obligațiunile corporative sunt considerate mai riscante decât cele de stat și, pentru a compensa acest risc mai mare, oferă un randament mai mare.
Companiile primesc un rating și, în funcție de acesta, sunt considerate investment grade sau IG, adică sunt solide, au risc minim sau high yield sau junk bonds, însemnând că au un risc mai mare, dar oferă și posibilitatea de a câștiga mai mult.
Obligațiuni corporative europene
Piața de obligațiuni corporative europeană este foarte dezvoltată și matură. Aici, companii precum Allianz sau TtalEnergies au un randament IG, pe când alte companii din sectoare în dezvoltare sau care au un nivel de îndatorare ridicat sunt considerate high yield.
Obligatiunile corporative IG oferă un randament mediu între 3,8% și 4,8% pe an, pe când cele high yield între 6,2% și 7,5% anual. Se poate observa, așadar, o diferență foarte mare între cele două categorii din punct de vedere al randamentului. Cei care preferă stabilitate în portofoliu cu siguranță că vor opta pentru prima categorie, pe când cei care au o toleranță mai mare la risc pot opta pentru cea de-a doua.
Pentru o persoană fizică din România este destul de dificil să cumpere o obligațiune corporativă europeană. Motivul este foarte simplu: suma minimă de investit este de 100.000 de euro pe obligațiune. De aceea, cea mai bună metodă de a obține expunere pe piața obligațiunilor corporative europene este investirea prin ETF-uri.
În 2026 există nenumărate ETF-uri care oferă această posibilitate, putând fi achiziționate cu comision zero de la brokeri precum XTB sau TradeVille. Un exemplu este Core Euro Corporate Bond (IEAC), care oferă expunere la obligațiuni corporative europene emise de un mix de companii mari din Europa.

Sursa: justetf.com
În opinia noastră, pentru investitorii retail din România, una dintre cele mai simple metode de a obține expunere la obligațiuni corporative europene rămâne investiția prin ETF-uri. Platforme precum XTB România permit accesul la ETF-uri pe obligațiuni listate în Europa, fără comision pentru volume lunare în anumite limite, ceea ce poate fi avantajos pentru investitorii care construiesc portofolii pe termen lung și urmăresc diversificarea.
Am observat că tot mai mulți investitori români caută acces direct la piețele internaționale de obligațiuni și produse cu venit fix. Prin brokeri precum Freedom24, investitorii pot accesa o gamă extinsă de instrumente financiare internaționale, inclusiv ETF-uri și obligațiuni listate pe piețele externe, ceea ce oferă mai multă flexibilitate pentru construirea unui portofoliu diversificat.
Ce companii românești emit obligațiuni?
În ultimii ani, piața obligațiunilor corporative românești a crescut foarte mult. Multe firme apelează la o asemenea sursă de finanțare, de la companii mici până la companii foarte mari. Practic, firmele doresc să reducă dependența de credite bancare pentru finanțarea noilor proiecte.
Companiile mari precum Banca Transilvania, Romgaz, BRD - Groupe Société Générale sunt companii de top care aleg să emită obligațiuni de ordinul sutelor de milioane sau miliardelor de euro. De exemplu, doar în perioada 2023 - 2026, Banca Transilvania a atras aproape 4 miliarde de euro prin 7 emisiuni de obligațiuni. Astfel, în aprilie 2026 a emis obligațiuni în valoare de 1 miliard de euro - făcând istorie cu cea mai mare emisiune de obligațiuni din Europa Centrală și de Est pentru o bancă.

Omer Tetik, CEO Banca Transilvania - Sursa: bancatransilvania.ro
Există și companii mai mici care emit obligațiuni, cum ar fi Impact, Qualis Properties & Element Development, Lăptăria cu Caimac sau Aforti Finance. Aceste obligațiuni au o valoare nominală acceptabilă, de obicei 100 de lei sau euro, și oferă dobânzi mai mari. Bineînțeles că acest lucru vine cu un risc mai mare.
Cum poți cumpăra obligațiuni corporative în România?
Cel mai simplu mod de a cumpăra obligațiuni corporative românești este folosirea unui broker autorizat la Bursa de Valori București sau BVB. Obligatiunile sunt listate pe bursa principală (companiile mari) și pe bursa AeRO - Alternative Exchange Romania.

Aceasta din urmă este creată special pentru companii mici, mijlocii, și start-upuri cu o capitalizare minimă de 250.000 de euro. Exemple de companii cu obligațiuni pe piața principală sunt Banca Transilvania și OMV Petrom. Exemple de pe piața AeRO sunt Arobs Transilvania Software, Agroserv Mariuta, Noriel sau 2Performant.
În ultimii ani, am observat și o tendință clară către platformele multi-asset, unde investitorii combină obligațiuni, ETF-uri, acțiuni și active digitale într-un singur portofoliu. Platforme precum Bitpanda mizează tocmai pe această idee de diversificare accesibilă pentru investitorii retail europeni.
Concluzie
În 2026, obligațiunile corporative redevin o componentă importantă pentru investitorii care caută echilibru între risc și randament. Am observat că tot mai mulți investitori români încep să includă în portofolii atât obligațiuni locale listate la BVB, cât și ETF-uri internaționale pe obligațiuni corporative europene.
Din perspectiva noastră, cheia rămâne diversificarea și înțelegerea riscului real al emitentului. Randamentele mai mari pot părea atractive, însă diferența dintre o companie solidă și una supraîndatorată poate deveni esențială într-un context economic volatil.
Tu ai include obligațiuni corporative într-un portofoliu pe termen lung în 2026 sau preferi în continuare acțiunile și ETF-urile clasice?
FAQ
Mențiuni legale:
Disclaimer: investițiile în titluri și în alte instrumente financiare implică întotdeauna riscul pierderii capitalului. Performanțele trecute și estimările nu reprezintă indicatori fiabili ai rezultatelor viitoare. Este esențial să efectuați propria analiză înainte de a lua orice decizie de investiții. Dacă este necesar, se recomandă să solicitați consultanță independentă din partea unui profesionist autorizat. Posibilitatea de a obține acces la un anumit instrument financiar depinde de rezultatul unui test de adecvare.
Vă rugăm să consultați descrierea completă a promoției Tariful Promo pe site-ul Freedom24. Pentru alte operațiuni și instrumente financiare (altele decât acțiuni americane și europene sau ETF-uri din UE), se aplică comisioanele prevăzute în grila tarifară.
Notă importantă: promoția WELCOME este supusă termenilor și condițiilor. Valoarea acțiunilor primite poate varia în viitor în funcție de evoluțiile pieței.


