Recenzie BRK Financial Group România: piețe, produse, comisioane

BRK Financial Group România este unul dintre cei mai mari intermediari financiari cu activitate la noi in țară. Acest articol este o recenzie a BRK România, acoperind tot ceea ce investitorii ar dori să știe despre un asemenea broker.

BRK Financial Group

Istoria BRK BVB

BRK Financial Group a fost înființată in 1994. Ca un fapt curios, este unul dintre membrii fondatori ai Bursei de Valori București (BVB). De asemenea, este membru fondator SIBEX.

In anul 1996 devine acționar la Casa de Compensație București iar în 2000 la Casa Română de Compensație. In 2008 începe activitatea de market-making iar în următorii 10 ani a cunoscut o evoluție parabolică. Astfel, merită menționat:

  • 2011 – devine membru al Bursei de la Viena
  • 2012 – lansează primele produse structurate și înființează divizia de fonduri de investiții (SAI Broker)
  • 2013 – înființează departamentul de clienți instituționali
  • 2014 – lansează primele produse cu capital protejat
  • 2016 – înființează divizii de brokeraj de credite și de asigurări
  • 2018 – devine unul dintre cei mai mare intermediari financiari la BVB

In prezent, BRK Financial Group România este al 5-lea intermediar financiar la BVB după valoarea tranzacționată – peste 770 milioane lei in 2023.

BRK Financial Group: cum funcționează?

Acest broker este singura societate de investiții listată la Bursa de Valori București (ticker: BRK) din anul 2005. Derulează operațiuni pe două ramuri:

  • Intermediere
  • Tranzacționare

În prima categorie, BRK operează tranzacțiile clienților dar si operațiuni corporative. În cea de-a doua categorie, operează tranzacții pe cont propriu, cum ar fi:

  • Market-making
  • Operațiuni cu produse structurate
  • Tranzacții pe cont propriu

Principalele caracteristici ale BRK Financial Group România

brk review romania

Înainte de a intra în mai multe detalii, să vedem principalele sale caracteristici:

  • 🏆 Reglementare: Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF România)
  • 💼 Active financiare: Acțiuni, obligațiuni, certificate turbo, certificate cu capital protejat, contracte futures, opțiuni, CFD-uri, ETF-uri, fonduri mutuale
  • 🌐 Piețe: România plus alte peste 100 de piețe
  • 💻 Tipuri de cont: unul singur
  • 💲Costuri: Structura complexa in funcție de produsele tranzacționate
  • 💰 Depunere minimă: Nu
  • 📈 Platformă: BRK Arena XT si BRK International Trading GO
  • 📧 Contact:
    • Telefon: (+40) 0364-401709
    • Fax: (+40) 0364-401710,
    • Sediu: Cluj-Napoca, Strada Moților, nr. 119, Județul Cluj
  • 🗣️ Asistență clienți în română: Da
  • 🌟Produs de top: Platforma Multi-Market si Multi-Asset

Este BRK Financial Group Romania un broker de încredere?

BRK Financial Group este unul dintre cei mai mari brokeri din România. Este reglementat de către ASF România, așadar este un broker de încredere.

Mai mult, brokerul este un intermediar financiar listat la BVB. Astfel, trebuie să publice o serie de rapoarte in mod regulat și să respecte anumite cerințe pentru a putea fi listat la bursă. În general, listarea la bursă este o garanție de încredere pentru orice companie.

Reglementare

BRK Financial Group este o firmă de investiții MIFID II. Pentru a putea opera legal, este autorizată si supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) din România.

brk financial group
Sursa: BVB

Produse

Brokerul oferă o paletă largă de produse clienților săi. Astfel, putem enumera:

  • Acțiuni
  • Obligațiuni
  • Certificate turbo
  • Certificate cu capital protejat
  • Contracte futures
  • Opțiuni
  • CFD-uri
  • ETF-uri
  • Fonduri mutuale

Acțiuni

Acțiunile reprezintă titluri care conferă deținătorului calitatea de acționar într-o companie. Pot fi ordinare sau preferențiale.

BRK Financial Group oferă acțiuni spre tranzacționare in peste 100 de piețe. De asemenea, oferă analize despre evoluția piețelor și asistentă din partea specialiștilor companiei.

Obligațiuni

Obligațiunile oferă deținătorului calitatea de creditor. Sunt titluri cu venit fix care oferă dreptul la încasarea unei dobânzi și la scadentă sunt răscumpărate de către emitent.

Investitorii pot tranzacționa obligațiuni cu BRK Financial Group de la 5000 EUR pe piața internațională. Pentru piața internă nu există sumă minimă.

Brokerul oferă posibilitatea de a investi in obligațiuni de stat, municipale, și corporative.

Produse structurate

Certificatele turbo și certificatele cu capital protejat sunt produse structurate oferite spre tranzacționare de către BRK. Au un efect de levier cu un nivel de stop loss cunoscut și stabilit la achiziție. Cu ajutorul lor se poate remodela riscul de piață.

Contracte futures

Contractele futures permit cumpărarea și vânzarea unui activ la o anumită dată în viitor. Prețul se stabilește în momentul tranzacției. BRK oferă lichiditate prin prezenta market-makerului care oferă atât cotații de vânzare cat și de cumpărare.

Opțiuni

Opțiunile oferă cumpărătorului dreptul, dar nu și obligația, de a tranzacționa un activ la un preț prestabilit sau la data expirării. BRK Financial Group oferă acces la opțiuni listate pe piețele internaționale cu o investiție începând cu 5000 euro.

CFD-uri

CFD-urile sunt contracte de diferență bazate pe prețul unui activ. Investitorii pot investi in CFD-uri fie prin cumpărarea sau vânzarea lor. Sunt preferate de speculatori și BRK Financial Group oferă o varietate de CFD-uri de pe piețe dezvoltate din Asia, Europa, și Statele Unite ale Americii.

ETF-uri

ETF-urile sunt fonduri de investiții deschise tranzacționabile pe piața secundară. Reprezintă o alternativă la investiția în indici și direct în acțiuni și oferă diversificare investitorilor. BRK oferă spre tranzacționare ETF-uri în peste 100 de piețe.

Fonduri mutuale

Fondurile mutuale sunt fonduri de investiții în care administratorul are puterea de a investii. BRK Financial Group oferă acces la trei fonduri mutuale:

FDI Fix Invest
FDI Prosper Invest
FII BET-FI Index Invest

Tipuri de conturi

Brokerul oferă un singur tip de cont accesibil printr-o platformă Multi-Market și Multi-Asset. Se accesează prin contul MYBRK  

Comisioane BRK Financial Group România

Comisioanele au o structură complexă si variază în funcție de produsul tranzacționat dar și de mărimea contului.

brk broker Romania

Comisioane tranzacționare acțiuni, ETF-uri, si Warrants

Structura este aceeași pe toate piețele:

  • Cont > 100.000 EUR – 0,15%
  • Cont intre 50.000 – 100.000 EUR – 0,2%
  • Cont < 50.000 EUR – 0.25%

Ce diferă este comisionul minim pe tranzacție. Acesta este diferit pe fiecare piața. De exemplu, in Europa este 7 EUR iar in Hong Kong este 100 HKG.

Comisioane tranzacționare fonduri mutuale

  • Cont > 100.000 EUR – 0,3%
  • Cont intre 50.000 – 100.000 EUR – 0,4%
  • Cont < 50.000 EUR – 0.25%
  • Comision minim pe tranzacție – 0,5%
  • Comision maxim pe tranzacție – 10 EUR

Alte comisioane BRK Financial Group

Exemple de alte comisioane in funcție de produsul tranzacționat:

  • Contracte futures
    • Europa – 5 EUR/contract
    • SUA – 5 USD/contract
  • Opțiuni
    • Europa – 5 EUR/contract
    • SUA – 5 USD/contract
  • CFD-uri
    • Intre 0,1%-0,4%
  • Comision conversie valutara – 0,1%, minim 11 euro/ usd

Platforma de tranzacționare

BRK oferă doua platforme de tranzacționare:

  • Pentru piața interna (web si app)
    • BRK Arena XT
  • Pentru piața externa (web si app)
    • BRK International Trading GO

BRK Financial Group Romania: avantaje și dezavantaje

Avantaje Dezavantaje
✅ Platformă multi-market și multi-asset❌ Structură de comisioane stufoasă
✅ Acces la numeroase piețe financiare❌ Un singur tip de cont
✅ Resurse educaționale (tutoriale, webinarii)❌ Alimentare doar prin cont bancar
✅ Toate produsele accesibile dintr-o singură platformă
✅ Broker listat la bursă si reglementat

Părerea noastră despre BRK Financial Group

BRK Financial Group este un broker de top din România. Nu numai că este membru fondator al BVB, dar este și listat pe această bursă.

Oferă servicii atât clienților retail cat și celor instituționali. Mai mult, a jucat un rol cheie in dezvoltarea pieței de capital din România.

Este un broker reglementat, listat la bursă. Așadar, un broker de încredere, fapt ilustrat și prin numărul mare de tranzacționări pe care le intermediază la BVB în fiecare lună.

A listat numeroase companii de-a lungul timpului și este foarte activ ca market-maker. Oferă numeroase produse de pe multe piețe, toate accesibile dintr-o singură platformă.

Comisioanele pot părea mari comparativ cu alți brokeri români, însă compensează prin resursele puse la dispoziția investitorilor, în special platformele de tranzacționare.

In concluzie, vorbim de un broker bun, de încredere, cu mare experiență, și care oferă acces la foarte multe produse si piețe financiare.

FAQ

Care sunt concurenții BRK Financial Group in România?

Cei mai importanți concurenți sunt: Swiss Capital, Tradeville, BT Capital Partners, si IFB Finwest.

Care este suma minimă de deschidere cont?

Nu exista sumă minima, dar pe anumite piețe se poate tranzacționa doar începând cu 5000 EUR.

In ce monede se poate alimenta contul?

Un cont la BRK Financial Group se poate alimenta prin transfer bancar in RON sau EUR.

Articole similare