logo RankiaRomânia

Calendar bursă 2026: Datele în care bursa se închide

Calendarul bursier 2026 detaliază zilele în care piețele de valori sunt închise, inclusiv sărbătorile naționale, pentru a evita volatilitatea și anxietatea investitorilor.
cand inchide bursa

Piețele de valori nu urmează cu exactitate calendarul de lucru al țărilor în care operează. Din acest motiv, este important să cunoaștem datele în care piețele de valori vor fi închise pentru anul calendaristic bursier 2026.

Este important de menționat faptul că, în general, majoritatea închiderilor bursei sunt mai puțin de trei zile. Acest lucru se întâmplă întrucât se dorește evitarea a ceea ce se numește frica investitorilor. Mai precis, aceasta se traduce prin teama și anxietatea pe care închiderea pieței o poate provoca. De asemenea, în acest mod se generează o creștere substanțială a volatilității când acestea se redeschid.

În cele ce urmează, vom prezenta un tabel pentru a avea în vedere zilele în care nu este posibil să operați pe bursă în principalele piețe pentru acest an. În restul zilelor lucrătoare aceste piețe vor fi deschise după orarul lor obișnuit.

Calendarul burselor Europene în 2026

Mai jos puteți observa calendarul bursier 2026 al principalelor burse europene și mondiale. Dacă există vreuna pe care considerați oportun să o adăugați, o puteți indica în secțiunea de comentarii. Zilele indicate sunt zilele în care bursele sunt închise și, prin urmare, nu se va putea opera.

Calendar bursă România 2026 | Piața continuă

Începem cu calendarul bursier din 2026 al bursei și pieței românești, în care, în esență, bursa din România va fi închisă.

Bursa de Valori București

Zile de sărbătoare România 2026

  • 1-2 Ianuarie: Anul Nou
  • 6 Ianuarie: Boboteaza
  • 7 Ianuarie: Ioan Botezătorul
  • 24 Ianuarie: Ziua Unirii Principatelor Române
  • 10 Aprilie: Vinerea Mare
  • 12 - 13 Aprilie: Paștele Ortodox
  • 1 Mai: Ziua Muncii
  • 31 Mai: Rusaliile
  • 1 Iunie: Ziua Copilului
  • 15 August: Adormirea Maicii Domnului
  • 1 decembrie – Ziua Națională a României
  • 25-26 Decembrie: Sărbătorile de Crăciun

Un aspect esențial de menționat este faptul că Bursa de Valori din România nu funcționează în zilele prezentate mai sus, și nici în zilele de sambata sau duminica. În ceea ce privește tranzacționarea în celelalte țări europene, puteți consulta datele acestora mai jos:

GermaniaFranțaAngliaPortugalia
Joi, 1 ianuarieJoi, 1 ianuarieJoi, 1 ianuarieJoi, 1 ianuarie
Vineri, 3 aprilieVineri, 3 aprilieVineri, 3 aprilieVineri, 3 aprilie
Luni, 6 aprilieLuni, 6 aprilieLuni, 6 aprilieLuni, 6 aprilie
Vineri, 1 maiVineri, 1 maiLuni, 4 maiJoi, 24 decembrie; Vineri, 25 decembrie
Joi, 24 decembrie Vineri, 25 decembrieLuni, 25 mai
Vineri, 25 decembrieLuni, 31 august
Joi, 31 decembrieJoi, 24 decembrie (deschis până la ora 12:30)
Vineri, 25 decembrie
Luni, 28 decembrie
Joi, 31 decembrie (deschis până la ora 12:30)

Notă importantă: Toate bursele sunt închise sambata si duminica.

După cum se poate observa, calendarul bursier european de sărbători tinde să coincidă în toate țările și, în general, din aceleași motive, cu excepția Angliei.

👉 Cum să începi să investești de la zero | Ghid complet

Ce este Boxing Day si când pică în 2026?

Până acum am văzut cum toate bursele europene, cu excepția Angliei, au aceleași sărbători. Și toate zilele sunt destul de evidente.

Calendar bursa

Pe 28 decembrie se sărbătorește Boxing Day (sau ziua cutiilor), care, conform tradiției țărilor anglo-saxone era ziua în care bisericile deschideau cutiile de colectă și distribuiau încasările celor nevoiași.

Calendarul burselor din lume în 2026 - Este bursă închisa azi?

În continuare, vom expune orarele de închidere în zilele de sărbătoare ale burselor din Statele Unite, Canada, si Japonia.

Calendar Bursa Americană 2026

Zile de sărbătoare pe Wall Street

  • Joi, 01 ianuarie: Ziua Anului Nou
  • Luni, 19 ianuarie: Ziua lui Martin Luther King
  • Luni, 17 februarie: Ziua Președintelui
  • Vineri, 3 aprilie: Vinerea Mare
  • Luni, 25 mai: Ziua Memorială
  • Vineri, 19 iunie: Juneteenth National
  • Vineri, 03 iulie: Ziua Independenței (substitut)
  • Luni, 07 septembrie: Ziua Muncii
  • Joi, 26 noiembrie: Ziua Recunoștinței
  • Vineri, 27 noiembrie: Zi scurta dupa Ziua Recunostintei - inchidere la 13:00 timp local
  • Joi, 24 decembrie: Crăciunul
  • Vineri, 25 decembrie: Crăciunul

Calendarul Bursă Japonia 2026

Acesta este calendarul bursier în Țara Soarelui Răsare:

  • Joi, 01 ianuarie: Ziua Anului Nou
  • Vineri, 02 ianuarie: Pauză
  • Luni, 12 ianuarie: Ziua Majoratului
  • Miercuri, 11 februarie: Ziua Națională
  • Luni, 23 februarie: Ziua de naștere a Împăratului
  • Vineri, 20 martie: Echinocțiul de primăvară
  • Miercuri, 29 aprilie: Ziua Împăratului Showa
  • Luni, 04 mai: Ziua Verde
  • Marti, 05 mai: Ziua Copilului
  • Luni, 20 iulie: Ziua Marinei
  • Marti, 11 august: Ziua Muntelui
  • Luni, 21 septembrie: Ziua Respectului pentru Vârstnici
  • Miercuri, 23 septembrie: Echinocțiul de toamnă
  • Luni, 12 octombrie: Ziua Sportului
  • Marti, 03 noiembrie: Ziua Culturii
  • Luni, 23 noiembrie: Ziua Recunoștinței Muncii
  • Joi, 31 decembrie: Pauză

Calendar Bursă Canada 2026

  • Joi, 01 ianuarie: Ziua Anului Nou
  • Luni, 16 februarie: Ziua Familiei
  • Vineri, 3 aprilie: Vinerea Mare
  • Luni, 18 mai: Ziua Victoriei
  • Miercuri, 01 iulie: Ziua Canadei
  • Luni, 03 august: Sărbătoare Civică
  • Luni, 07 septembrie: Ziua Muncii
  • Luni, 12 octombrie: Ziua Recunoștinței
  • Joi, 24 decembrie: Ajunul Crăciunul - zi scurta - inchidere la 13:00 timp local
  • Vineri, 25 decembrie: Craciunul
  • Luni, 28 decembrie: Boxing Day

Articole Recomandate

Întrebări frecvente

Publicitate
Articole conexe