Bursă
Ce randamente istorice au avut principalele clase de active în ultimii 20 de ani?

Orice investitor participă pe piețele financiare cu un singur gând: cum să facă un profit. Ideal, profitul trebuie să fie cât mai mare și, pe cât se poate, obținut cât mai repede. Este însă foarte important ca investitorii să aibă așteptări realiste. Pentru aceasta, trebuie să ne uităm la performanțele trecute ale principalelor active financiare pentru a ne forma o idee în legătură cu potențialele performanțe viitoare. Așadar, în acest articol ne vom uita la ce randamente istorice au avut principalele clase de active financiare în ultimele două decenii.
Despre ce vom discuta în acest articol:
- Care sunt principalele clase de active financiare
- Randamentele lor în ultimele două decenii
- Comparație între performanța diverselor clase de active
Randamente istorice ale principalelor clase de active: Ultimele două decenii
Nimeni nu poate prezice viitorul, dar, în schimb, putem avea o idee în legătură cu ce să ne așteptăm de la o clasă de active, bazându-ne pe randamentele pe care le-a avut în trecut. Principalele clase de active pe care le vom analiza sunt:
- Obligațiuni de stat
- Obligațiuni corporative
- Aur si alte metale pretioase si marfuri (petrol)
- Real estate (imobiliare)
- Criptoactive

Sursa: Visual Capitalist - Goldman Sachs Global Investment Research
Acțiuni
Acțiunile sunt părți dintr-o companie care de obicei se pot achiziționa pe bursă. Companiile decid să emită acțiuni pentru a strânge capital pentru diferite proiecte, cum ar fi extinderea pe piețe noi sau lansarea de noi produse.
Deținerea acțiunilor de către public este cea mai populară metodă de a investi. În unele cazuri, acestea pot aduce dividende, dar acest lucru nu este obligatoriu.

În ultimele două decenii, acțiunile au adus performanțe remarcabile investitorilor răbdători. Spunem rabdatori pentru că piața de acțiuni a trecut prin episoade de volatilitate extremă în ultimii douăzeci de ani, cum ar fi criza financiară din 2008 sau pandemia COVID.
Cine a început să investească în 2006 și a menținut banii în acțiuni a avut de câștigat. Astfel, o investiție în indicele american S&P 500, care urmărește evoluția celor mai mari 500 de companii din SUA, a returnat de opt ori capitalul investit inițial. Mai mult, dacă investiția a avut loc în sectorul tehnologic, performanța medie anuală se ridică la aproape 15%.
Ce randamente au adus acțiunile din România?
România a avut una dintre cele mai bune performanțe din regiune. Astfel, indicele BET-TR, care include dividendele, a înregistrat un randament anualizat de 10,5% în ultimele două decenii.
Dacă stăm să ne uitam la top 3 companii din România care au avut cele mai bune performanțe la bursă în ultimii 20 de ani, avem:
- Si-a multiplicat valoarea de zeci de ori în această perioadă, oferind un randament anualizat între 15% si 18%
- Creștere medie anuală de peste 10%
- Nuclearelectrica (SNN)
- Creșteri de peste 500% dacă ne uităm la randamentul total
Obligațiuni de stat (titluri de stat)
Atunci când statul se împrumută, emite obligațiuni, numite și titluri de stat sau titluri cu venit fix. Acestea se emit pe diferite perioade de timp și statul se obligă (de unde și numele) să plătească înapoi investitorilor suma împrumutată plus dobândă. Dobânda se plătește trimestrial, semestrial sau anual, dar există și alte variațiuni.

Piața internațională de obligațiuni a avut o performanță medie anualizată între 3% și 4% în perioada pe care o analizăm în acest articol. Este mult inferioară randamentului adus de acțiuni, însă trebuie avut în vedere că acțiunile sunt mai riscante decât titlurile de stat. Așadar, investitorii mai precauți pot prefera ceva sigur, cu un randament mai mic decât ceva mai riscant, cu un randament care nu este garantat.
Titluri de stat România: Performanța ultimilor 20 de ani
Piața titlurilor de stat din România a avut o evoluție interesantă în ultimii 20 de ani. Astfel, dacă la începutul perioadei doar băncile aveau acces la titlurile de stat românești, în prezent acestea sunt foarte populare printre toate tipurile de investitori.
Statul român a lansat în 2015 variantele TEZAUR și FIDELIS ale titlurilor de stat și astfel a atras un interes enorm din partea populației care dorea să economisească și să investească în ceva sigur, dar nu avea unde. Un amănunt important: în România, câștigurile din titlurile de stat nu sunt impozabile.
Pe scurt: cine a investit și reinvestit constant RON 10.000 în 2006 în titluri de stat românești a obținut un randament de aproape 300% în 20 de ani.
Obligațiuni corporative: Performanță România ultimele 2 decenii
La începutul perioadei pe care o analizăm, obligațiunile corporative erau aproape inexistente. Totuși, piața a evoluat, iar nume precum Banca Transilvania, Raiffeisen sau NEPI Rockcastle au emis constant astfel de obligațiuni.
Trebuie știut că, spre deosebire de titlurile de stat, venitul obținut din investiția în obligațiuni corporative în România este impozitat. Din această cauză și pentru a fi atractive pentru investitori, companiile care apelează la această formă de finanțare oferă un randament superior titlurilor de stat. În ultimii 20 de ani, acesta a fost între 2% și 4% peste cel oferit de titlurile de stat.
Aur, argint, marfuri
Investițiile alternative cuprind diferite clase de produse, cum ar fi aurul, argintul și alte mărfuri sau commodities. Motivul principal pentru care investitorii aleg să plaseze capital în astfel de produse este protecția împotriva inflației.
Interesant este că nu doar investitorii privați cumpără aur, ci și băncile centrale. Astfel, vedem că în perioada 2012 –2025 rezervele de aur au rămas relativ constante în SUA, Germania, Italia, Franța, dar au crescut considerabil în China.

Tabelul de mai jos arată clar de ce investitorii sunt atrași de investițiile alternative. Putem vedea că între 1969 și 2025, aurul, argintul, acțiunile companiilor miniere și alte mărfuri au avut randamente fabuloase.

Între 1970 și 2024, aurul a avut o performanță medie de 10,8%, pe când argintul a avut 12,5%.

Trendul ascendent este foarte vizibil daca ne uitam la graficul de mai jos.

Revenind la perioada pe care o analizăm în acest articol, aurul se tranzacționează la un preț de aproximativ USD 590 pe uncie în 2006, iar în aprilie 2026 se tranzacționează la aproape USD 4700 pe uncie. Randamentul total este de aproape 700%.
Real estate (imobiliare)
Piața imobiliară a avut o evoluție foarte bună în ultimii 20 de ani, în ciuda faptului că în anul 2008 criza financiară a pornit de la real estate. Dacă ne uităm la performanța imobilierilor în SUA și Europa în ultimii 20 de ani, vedem că în SUA prețurile s-au aproape dublat, iar în Europa de Vest prețurile s-au triplat. Așadar, investiția în real estate în Europa în ultimele două decenii a fost mai profitabilă decât în America.
Dacă ne uităm la țara noastră, putem vorbi de un boom post-comunist. Ca exemplu, o investiție într-un apartament în centrul capitalei în anul 2006 ar fi adus un randament de aproape 7% anual, fără a lua în calcul potențialul câștig din închirierea acestuia.
Criptoactive
Deși piața cripto este relativ tânără, nu putem să nu o menționăm aici. Bitcoin, de exemplu, era în stadii incipiente în anii 2009–2012. Nici măcar nu avea un preț până când s-a aflat de faimoasa Pizza Day.
Dacă considerăm randamentul Bitcoin de atunci până la data scrierii acestui articol, Bitcoin a înregistrat un randament mediu anual de aproximativ 145%. Ethereum, o criptomonedă importantă, a avut un randament mediu anualizat chiar mai mare, de 180%, din 2015 până în aprilie 2026.
Putem spune, așadar, că cel mai mare randament în ultimele două decenii a fost oferit de piața cripto. Cine a investit la început și a menținut investiția până în 2026 a avut randamente ce se vor putea întâlni foarte greu în anii ce vor veni.
Randamente ultimii 10 ani în amănunt: Clasament
Dacă dorim să ne uităm în amănunt la ultimii 10 ani (până în martie 2026), putem vedea că piața de acțiuni din SUA a oferit un randament anualizat de 15,5%. În același timp, investiția în cash a fost cea mai puțin profitabilă.

Concluzie
Ultimele două decenii au fost foarte profitabile pentru investitori, fie că vorbim de cei care au plasat capital în acțiuni, obligațiuni de stat, investiții alternative sau imobiliare. Toate clasele au performat în ciuda crizelor financiare, a unei pandemii sau a insecurității date de situația geopolitică tot mai complicată.
Totusi, o clasa de active merita remarcată, în special piața cripto. Volatilitatea, adică riscul, investiției pe această piață este foarte mare. Însă cine și l-a asumat, a avut cel mai mult de câștigat dacă a investit la începutul apariției cripto și a păstrat investiția până în aprilie 2026.