Hawkish vs. Dovish: Ce înseamnă în materie de politică monetară?

În domeniul politicii monetare, doi termeni se remarcă adesea: hawkish și dovish. Aceste cuvinte sunt folosite pentru a descrie poziția sau înclinația (severă sau generoasă respectiv) a băncilor centrale și a liderilor acestora în raport cu economia, în special în ceea ce privește deciziile referitoare la ratele dobânzilor, inflația și creșterea economică. Hawkish vs. Dovish: Ce înseamnă în materie de politică monetară?

Cunoașterea acestor denumiri este esențială pentru înțelegerea modului în care afectează piețele financiare și diferitele active. În acest articol, vom descompune ambii termeni, vom analiza efectele lor asupra piețelor și vom vedea cine au fost protagoniștii acestor poziții.

Ce este un ton hawkish sau șoim în politica monetară?

Termenul hawkish provine de la cuvântul englez "hawk" (șoim). In contextul politicii monetare, se referă la o poziție strictă sau agresivă față de inflație.

Un ton hawkish implică faptul că responsabilii politicii monetare prioritizează stabilitatea prețurilor în detrimentul creșterii economice. Acest lucru se traduce de obicei într-o politică monetară restrictivă.

Aceasta implică creșteri ale ratelor dobânzilor și/sau retragerea stimulentelor monetare pentru a frâna inflația, chiar și cu prețul unei încetiniri economice.

Paul Volcker, fost președinte al Rezervei Federale a Statelor Unite (FED), este cel mai iconic exemplu de abordare hawkish.In anii '80 a crescut drastic ratele dobânzilor pentru a combate inflația ridicată care afecta economia americană.

Bancherii centrali adoptă această poziție atunci când consideră că inflația este mai mare decât ar trebui. O inflație scăpată de sub control este mult mai dăunătoare pentru economie pe termen lung decât o perioadă de creștere mai lentă sau chiar o recesiune.

👉 Pentru mai multe informații: Când va fi următoarea întâlnire a FED? Calendar 2024 și analiză

Ce este un mesaj Dovish sau porumbel în politica monetară?

La polul opus, un ton dovish provine de la cuvântul "dove" (porumbel). Reprezintă o poziție moderată sau expansivă în legătură cu politica monetară. Bancherii centrali care adoptă această abordare prioritizează creșterea economică și ocuparea forței de muncă în detrimentul controlului strict al inflației. Prin urmare, sunt mai predispuși să mențină ratele dobânzilor scăzute sau să implementeze măsuri de stimulare economică, cum ar fi achiziționarea de obligațiuni sau alte injecții de lichiditate pe piețe.

Un exemplu notabil este mandatul lui Mario Draghi la conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), unde celebra sa frază "Whatever it takes / voi face tot ce este necesar" pentru a salva economia reflecta un ton clar dovish, în misiunea sa de a salva zona euro de o posibilă fragmentare în timpul crizei datoriilor suverane.

În acest fel, obiectivul unei abordări dovish este de a încuraja investițiile, consumul și crearea de locuri de muncă, în special în perioade de criză sau recesiune, deși în ultimii ani a fost aplicată chiar și în economii în creștere. Acest lucuru a fost criticat de mulți economiști, deoarece această abordare are riscul de a genera inflație dacă este dusă prea departe (așa cum s-a întâmplat de fapt cu stimulentele economice după pandemia din 2020).

👉 Pentru mai multe informații: BCE calendar ședințe 2024: Decizia privind ratele dobânzilor

Hawkish vs. dovish: Cum afectează bursa?

Piața bursieră, în general, tinde să reacționeze semnificativ la pozițiile hawkish sau dovish ale băncilor centrale, deoarece politica monetară influențează direct costul banilor și, prin urmare, apetitul investitorilor pentru active riscante (și capacitatea lor economică de a le achiziționa).

De fapt, mulți economiști susțin că acesta este factorul care influențează cel mai mult prețul indicilor bursieri pe termen lung.

Ton Dovish

Când băncile centrale adoptă un ton dovish, acesta este în general bine primit de piețele bursiere, impulsionând prețul acestora în sus. Când ratele dobânzilor sunt menținute sau scăzute, companiile au un acces mai mare la finanțare ieftină, ceea ce poate stimula creșterea lor și, în consecință, poate crește valoarea acțiunilor lor.

Investitorii, prin urmare, sunt mai dispuși să-și asume riscuri într-un mediu cu rate scăzute, ceea ce tinde să ridice prețurile acțiunilor. Și, desigur, activele precum obligațiunile cu rate fixe ale dobânzii își pierd atractivitatea.

Cu toate acestea, toate excesele sunt rele; dacă politica dovish este percepută ca fiind prea laxă, investitorii se pot îngrijora de riscul de inflație, ceea ce ar putea contracara impactul pozitiv inițial.

Un exemplu al acestei circumstanțe a fost în martie 2020. După sosirea pandemiei, s-a produs un crash bursier de peste 30% în doar o lună. În acest context bancherii centrali s-au grăbit să scadă ratele dobânzilor la zero, pentru a stimula creditul la orice preț.

Cu rate zero, bursa s-a revalorizat cu aproape 100% (de la minime) în următoarele 18 luni. Clar, abordarea dovish a funcționat de minune în ceea ce privește creșterea financiară, însă, a declanșat o inflație de peste 10% anual, care nu a mai fost văzută în Occident de peste 40 de ani.

Ton Hawkish

Pe de altă parte, când băncile centrale adoptă un ton hawkish și cresc ratele dobânzilor, efectul asupra bursei este de obicei negativ. Prin creșterea costului banilor, se descurajează investițiile în afaceri, ceea ce face ca firmele să aibă mai puține resurse pentru a lucra la îmbunătățirea și promovarea produselor sau serviciilor lor, și prin urmare un profit final mai mic, fapt care de obicei se reflectă în evaluările acțiunilor companiilor, scăzându-le prețul.

În plus, activele considerate sigure, cum ar fi obligațiunile guvernamentale, devin mai atractive datorită creșterii randamentelor lor (să ne amintim că ratele dobânzilor ridicate fac ca obligațiunile să plătească o dobanda mai mare), ceea ce îndepărtează investitorii de pe piața de acțiuni, scoțându-și banii din aceasta și ducându-i pe piața de venit fix.

Ce bancheri centrali sunt considerați hawkish?

Istoric, mai mulți președinți ai băncilor centrale au fost cunoscuți pentru abordarea lor hawkish, în special în momentele în care inflația a fost o preocupare importantă. Cele mai notabile exemple sunt:

• Paul Volcker (FED): Volcker este poate cel mai clasic reprezentant al abordării hawkish. În timpul mandatului său din anii '80, a combătut inflația ridicată din Statele Unite printr-o creștere agresivă a ratelor dobânzilor.

• Jean-Claude Trichet (BCE): Ca președinte al BCE între 2003 și 2011, Trichet a arătat, de asemenea, o poziție hawkish marcată, în special în primele etape ale crizei financiare, prin creșterea ratelor dobânzilor pentru a combate riscurile inflaționiste.

Și dovish?

În ceea ce privește bancherii centrali dovish, găsim, de asemenea, mai multe figuri cheie care au prioritizat creșterea economică și ocuparea forței de muncă în detrimentul controlului inflației:

• Mario Draghi (BCE): Discursul său faimos din 2012, cu Whatever it takes ("să facem tot ce este necesar") pentru a salva euro, a marcat poziția sa extrem de dovish. Draghi și-a respectat cuvântul și a menținut politici monetare extrem de expansive în timpul mandatului său.

• Janet Yellen (FED): Yellen, președinta FED între 2014 și 2018, a arătat, de asemenea, o înclinație clară dovish, prioritizând creșterea economică și ocuparea forței de muncă după criza financiară (chiar și în momentele în care nu mai era atât de necesar să facă acest lucru).

Pot șoimii să devină porumbei și viceversa?

Desigur, uneori s-a întâmplat ca liderii politicii monetare să-și schimbe poziția în funcție de circumstanțele economice.Un exemplu clar recent este cel al lui Jerome Powell, actualul președinte al FED.

Când a preluat funcția în 2018, Powell a arătat o înclinație hawkish. A ridicat ratele dobânzilor pentru a conține posibilele presiuni inflaționiste. Cu toate acestea, în timpul pandemiei de COVID-19,a adoptat o poziție mai dovish, reducând ratele și aplicând politici monetare expansive pentru a sprijini redresarea economică.

La sfârșitul anului 2021, deoarece și-a dat seama că inflația pe care o considera tranzitorie nu era (o mare greșeală din partea sa), a revenit la o poziție hawkish din nou.

Un alt exemplu poate fi cel al lui Mario Draghi, care de fapt în etapa sa inițială la BCE susținea o politică mai moderată, dar în fața crizei datoriilor suverane, fără ezitare, a pivotat și a adoptat o abordare decisiv dovish pentru a menține stabilitatea financiară a zonei euro.

Pro și contra ale unei poziții hawkish

Pro și contra ale unei politici monetare relaxate

Tonurile hawkish și dovish sunt antonime. Este sarcina bancherilor centrali să știe să echilibreze ambele tonuri.

FAQ