logo RankiaRomânia

Educația financiară și investițiile în 2026: Irina Chițu despre riscuri, greșeli și decizii asumate

Ce înseamnă investiții responsabile în 2026? Irina Chițu vorbește despre educație financiară, riscuri reale, disciplină, diversificare și fiscalitate.
Educatie financiara

Interviu Rankia.ro – Irina Chițu, VicePreședinte al Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România

Investițiile nu mai sunt un subiect de nișă în România, dar diferența dintre decizii asumate și greșeli costisitoare rămâne uriașă. Într-un context economic volatil, cu inflație persistentă, piețe imprevizibile și o avalanșă de informații contradictorii, investitorii individuali se confruntă cu o întrebare esențială: cum investim corect, informat și fără iluzii în 2026?

În acest interviu exclusiv pentru Rankia.ro, Irina Chițu, una dintre cele mai respectate voci din educația financiară din România și fondator FinZoom.ro, explică ce îi blochează cu adevărat pe investitori, care sunt greșelile recurente la început de drum, de ce diversificarea și disciplina bat randamentele „spectaculoase”, dar și cum fiscalitatea influențează decisiv rezultatul final al investițiilor.

Este un material esențial pentru oricine vrea ca 2026 să fie anul primelor investiții asumate, nu al deciziilor impulsive.

Irina Chițu

Nivelul educației financiare în România în 2026

Cum evaluați nivelul de educație financiară din România la început de 2026, comparativ cu anii anteriori?

Dacă mă uit la ultimii aproape 20 de ani de când vorbesc public despre bani, diferența este clară. Când am lansat comparatorul bancar FinZoom.ro, foarte puțini oameni comparau produse financiare sau puneau întrebări despre costuri reale, riscuri sau alternative. Astăzi, oamenii sunt mai interesați, mai atenți la costuri și mai dispuși să caute informații înainte de a lua o decizie financiară. Se vede inclusiv din tipul de întrebări pe care le primesc: nu mai sunt doar ”unde pun banii?” sau ”pot să iau un credit?”, ci „care sunt riscurile?”, „la ce să fiu atent?”.

Totuși, progresul nu este uniform. Există o categorie de oameni care a învățat mult, s-a informat și a trecut de la frică la decizii asumate. În același timp, există încă mulți care asociază educația financiară cu ceva complicat sau plictisitor și o amână. Din mesajele pe care le primesc constant pe FinZoom și în social media, simt că interesul este acolo, dar încă e nevoie de multă traducere a limbajului financiar în viața reală.

Investiții într-un context economic volatil

Care sunt cele mai mari provocări pentru investitorii individuali într-un context economic încă volatil?

Cea mai mare provocare este gestionarea emoțiilor. Am spus de multe ori - inclusiv în interviuri și postări - că nu lipsa banilor ne încurcă cel mai mult, ci deciziile luate sub presiune, sau din extrema cealaltă - lipsa oricărei decizii. 

Trăim într-un mediu în care informația circulă foarte repede, iar tentația de a reacționa imediat este mare. Investitorii care nu au un plan clar ajung adesea să ia decizii emoționale, ceea ce poate afecta rezultatele pe termen lung. 

Dar și să te sperii și să nu faci nimic este nociv. Măcar să începi să economisești constant pentru un scop și treptat să începi să investești cu sume mici, până înțelegi cum funcționează acel produs și cum reacționezi tu la ceea ce se întâmplă cu banii tăi.

Greșeli frecvente ale investitorilor începători

Ce greșeli apar cel mai des când oamenii încep să investească la bursă fără educație financiară solidă?

Una dintre cele mai frecvente greșeli este lipsa unei fundații financiare solide înainte de a investi. Mulți sar direct la bursă fără să aibă un fond de urgență sau fără să își înțeleagă foarte bine situația financiară personal - să își facă un buget personal.

Mulți citesc un titlu, aud de un instrument profitabil și intră fără să înțeleagă: ce risc își asumă, ce costuri implică instrumentul, ce orizont de timp își propun. Se uită la randamente, dar nu la volatilitate. Se tem de inflație, dar nu realizează costurile fiscale sau comisioanele ascunse.

Partea frumoasă este că depinde 100% de tine, că educația financiară este 80% comportament - obiceiuri financiare bune și 20% informație - pe care o găsești acum pretutindeni, important este să te preocupe.


Pentru investitorii aflați la început de drum, una dintre provocările reale este alegerea unui instrument simplu și transparent, care să permită accesul gradual la piețele internaționale, fără presiune și fără complexitate inutilă.

Platforme precum Freedom24 sunt gândite tocmai pentru acest tip de investitor: oferă acces la acțiuni, ETF-uri și instrumente de economisire, într-un cadru reglementat european, cu structură clară a costurilor și posibilitatea de a începe cu sume moderate. Într-un proces de investiție sănătos, ușurința utilizării și înțelegerea produsului contează la fel de mult ca randamentul potențial.

Investiții responsabile vs. decizii speculative

Cum pot fi ajutați investitorii să facă diferența între investiții responsabile și decizii speculative?

Diferența apare atunci când investitorii sunt încurajați să gândească pe termen lung și să își definească obiectivele înainte de a investi. O investiție responsabilă este făcută în cunoștință de cauză, cu o înțelegere clară a riscurilor și cu așteptări realiste.

Deciziile speculative apar atunci când oamenii sunt conduși de emoții, de dorința de câștig rapid sau de promisiuni simplificate. Cea mai eficientă contra măsură este educația care explică de ce un instrument e potrivit sau nu pentru profilul tău și pentru obiectivul tău.

Diversificarea portofoliului – protecția esențială

Ce rol joacă diversificarea în protejarea unui portofoliu de investiții, mai ales la început de drum?

Diversificarea este unul dintre cele mai importante principii pentru gestionarea riscului și presupune să nu pui toți banii într-un singur loc, ci să combini diferite instrumente și clase de active, diferite monede, chiar instrumente din diferite regiuni de pe glob. Ea funcționează ca un mecanism de protecție, reducând impactul unor evoluții negative punctuale. Și nu este vorba despre eliminarea riscului, ci despre controlarea lui. Un portofoliu diversificat este mai stabil și permite investitorului să rămână consecvent strategiei sale, chiar și în perioade mai dificile din piață.

Acțiuni și dividende într-o strategie echilibrată

Cum ar trebui să se raporteze investitorii la acțiuni și dividende pe termen lung?

Ca la orice instrument financiar, raportarea la acțiuni și dividende trebuie făcută în funcție de obiectivele personale și de orizontul de timp. Pentru unii investitori, dividendele pot reprezenta o sursă de venit suplimentar, pentru alții sunt un instrument de acumulare prin reinvestire - pe termen lung, beneficiezi de dobândă compusă – despre care Albert Einstein a spus că este a 8-a minune a lumii.

În general, un echilibru pe termen lung este cea mai sănătoasă abordare: combinația dintre companii care oferă dividende și cele orientate spre creștere poate contribui la stabilitatea și dezvoltarea portofoliului.

Așteptări nerealiste în investiții

Ce așteptări nerealiste observați cel mai frecvent în rândul investitorilor individuali?

Cea mai des întâlnită așteptare nerealistă este ideea că investițiile ar trebui să genereze profit constant, fără perioade de scădere. Piața de capital nu oferă certitudini, randamentele trecute nu garantează randamente viitoare, iar acceptarea acestui fapt este esențială. 

Mulți investitori sunt luați prin surprindere de volatilitate și nu sunt pregătiți emoțional pentru ea. Cand văd minus în portofoliu sau roșu pe ecran vând imediat, lichidează și marchează pierderea, în loc să aștepte ca piața să își revină sau poate chiar să cumpere mai mult atunci, că este ieftin,

În realitate, investițiile presupun răbdare, disciplină și acceptarea incertitudinii.


Pe măsură ce investitorii capătă experiență, apare nevoia unor instrumente mai avansate de analiză, control și disciplină investițională. În acest context, platforme precum XTB sunt utilizate de investitori care vor să își construiască și să își monitorizeze portofoliul într-un mod mai structurat, cu acces la piețe globale, date de piață și funcționalități care susțin deciziile pe termen lung.

Alegerea platformei devine parte din strategie, nu o decizie secundară – exact așa cum subliniază și principiile unei investiții responsabile.

Impozitarea câștigurilor din investiții

Ce ar trebui să știe orice investitor despre impozitarea câștigurilor înainte să înceapă să investească?

Partea fiscală face parte integrantă din procesul investițional. Este important să știe ce venituri sunt impozabile, cum se aplică impozitul și ce obligații declarative există. Partea de impozitare este una dintre caracteristicile pe care le urmărești la un instrument financiar, pe lângă randament, risc, garantare, lichiditate. Iar o bună înțelegere a fiscalității ajută la evitarea surprizelor neplăcute și permite o evaluare realistă a randamentului net al investițiilor.

Greșeli fiscale frecvente la investitori

Care sunt cele mai frecvente erori legate de impozit, declarații și obligații fiscale?

Mulți investitori presupun că totul este automatizat, ceea ce nu este întotdeauna cazul. Cred că cele mai frecvente erori sunt neînțelegerea modului de impozitare, omisiunea unor venituri în declarații și confuzia între veniturile deja impozitate la sursă și cele care trebuie declarate separat. Adevărul este că se și schimbă des toate aceste informații și diferă modalitatea de impozitare în funcție de instrument, piața unde investim, tipul brokerului. Cel mai bine este să ții legătura direct cu brokerul de investiții care îți poate răspunde personalizat la întrebări, sau cu un consltant fscal (dacă investițiile tale sunt foarte variate). 

Impactul informării fiscale asupra comportamentului investițional

Cum poate o mai bună informare fiscală să influențeze comportamentul investitorilor pe termen lung?

O bună informare fiscală aduce claritate și predictibilitate. Investitorii care înțeleg implicațiile fiscale sunt mai înclinați să investească pe termen lung și să își construiască strategii coerente. În plus, informarea corectă reduce stresul și îi ajută pe investitori să ia decizii mai raționale, fără teama unor probleme administrative ulterioare.

Rolul platformelor de educație financiară

Ce rol au platformele de educație financiară, precum Rankia.ro și FinZoom.ro, în formarea investitorilor?

Platformele de educație financiară au un rol esențial în explicarea contextului și în traducerea limbajului financiar într-un mod accesibil. Ele oferă nu doar informații, ci și instrumente de înțelegere și comparație.Prin conținut educativ constant și echilibrat, astfel de platforme contribuie la formarea unor investitori mai responsabili, capabili să își asume deciziile pe termen lung. Rankia.ro este unul dintre exemplele relevante, oferind un spațiu în care investitorii individuali pot găsi analize, opinii, discuții și perspective diverse, ceea ce ajută la dezvoltarea gândirii critice și la luarea deciziilor mai informate.

In acest context, aș evidenția și rolul pe care îl joacă FinZoom.ro, platforma pe care am construit-o cu convingerea că informația clară și comparațiile transparente schimbă comportamente financiare. FinZoom nu este doar platforma numarul 1 de comparații produse financiare din Europa, ci și una dintre cele mai longevive resurse educaționale din România, prezentă în mediul financiar de peste 20 de ani.

Acest lucru ne oferă o perspectivă unică asupra modului în care oamenii învață să ia decizii financiare bune, findcă eu cred cu tărie că o piață matură nu se construiește doar pe tranzacții, ci pe educație solidă, pe înțelegerea riscurilor și pe claritatea criteriilor de decizie. Ambele contribuie la această maturizare: atât Rankia.ro - prin comunitate și dialog, cât și FinZoom.ro - prin instrumente practice de comparație, educație pe termen lung și comunitate prin Club FINZOOM

Încredere în investiții fără promisiuni false

Cum poate fi crescut nivelul de încredere al oamenilor în investiții și piața de capital?

Încrederea se construiește prin comunicare onestă și educație constantă. Este important să se vorbească deschis atât despre oportunități, cât și despre riscuri, fără promisiuni exagerate. O piață în care investitorii înțeleg ce fac și de ce fac acele alegeri este o piață mai stabilă și mai sănătoasă pe termen lung.

Mesaj-cheie pentru investitorii din 2026

Ce mesaj esențial transmiteți investitorilor pentru care 2026 este primul an de investiții asumate?

Le-aș spune să înceapă cu pași mici și cu multă educație. Să își definească obiectivele, să își înțeleagă toleranța la risc și să nu se grăbească. Investițiile nu sunt despre momentul perfect, ci despre consecvență și disciplină.

Dacă 2026 devine anul în care încep să investească informat și responsabil, atunci au pus deja bazele unor decizii financiare sănătoase pe termen lung.

Resurse utile pe Rankia.ro:

Cele mai bune acțiuni de investit: Previziuni 2026

Ghid investiții la Bursă și Trading

Ghid complet: Cum să investești într-un ETF?

Calculator de dobândă compusă

FAQ

Publicitate