logo RankiaRomânia

Investiții în recesiune economică: Cum să iți protejezi banii în criză

Recesiunea economică amenință SUA și Europa. Creșterea inflației și a ratelor dobânzilor sugerează o posibilă criză. Află cum să-ți protejezi finanțele și să te pregătești pentru incertitudini.
recesiune economica

De obicei, creșterea inflației și ulterioara creștere a ratelor de dobândă ale băncilor centrale, fac experții să creadă că ne îndreptăm spre o recesiune economică. Tot timpul însă, exista alte persoane care continuă să susțină că va avea loc o „aterizare lină” a economiei, evitându-se temuta criză.

Chiar dacă în cele din urmă se produce al doilea scenariu, oricine dorește să fie responsabil cu finanțele sale trebuie să fie pregătit pentru primul, așa că este important să ia decizii pentru a-și proteja capitalul.

Cum indică zicala populară, „este mai bine să previi decât să vindeci”, în acest articol vom explica ce poți face pentru a fi pregătit pentru sosirea unei posibile recesiuni economice.

Ce înseamnă recesiune economică?

O economie intra in recesiune economică atunci când activitatea economică națională scade în două trimestre consecutive. O recesiune prelungită duce la șomaj în creștere și schimbări ale ratei dobânzii de către banca centrală.

Este sigur să învestești în recesiune economică?

Poate părea ceva evident, dar a fi pregătit pentru o posibilă recesiune economică necesită anumite cunoștințe financiare. Vorbind, desigur, despre cunoștințe de bază, care să îți permită să iei deciziile potrivite în ceea ce privește finanțele tale.

Unul dintre cele mai bune exemple de cum lipsa de educație financiară ne poate afecta într-o recesiune, îl observăm când vorbim despre ipoteci.

Este obișnuit ca clienții băncii să nu înțeleagă implicațiile semnării unui împrumut ipotecar cu rată variabilă, motiv pentru care acum mulți se confruntă cu creșteri mari ale ratelor lor, la care de multe ori nu pot face față.

👉 Cele mai bune cărți de tranzacționare | Ghid pe niveluri

La recesiuni se întâmplă ceva similar, deoarece de obicei ne dăm seama de impactul lor când este prea târziu. În acest sens, educația financiară ne poate salva, ajutându-ne să înțelegem conceptele de bază ale economisirii, planificării și investițiilor.

A învăța o serie de mecanisme pentru a face lucrurile bine cu banii noștri, este cea mai bună modalitate de a ne proteja în fața sosirii unei crize economice. Dacă neglijezi situația financiară, și te vezi îndatorat și fără economii când recesiunea ajunge, consecințele pot fi nefaste pentru economia ta personală.

Cât ar trebui să investești pentru fondul de urgentă?

Prima regulă a oricărei persoane care economisește și a oricărui investitor este să aibă o sumă de bani economisită, numită fond de urgență. Este vorba de un capital mic pe care ar trebui să-l ai disponibil pentru neprevăzut.

Toți ne confruntăm cu cheltuieli neașteptate din când în când. Nimeni nu este scutit de stricarea mașinii, a unui bun electrocasnic sau chiar de pierderea locului de muncă.

Când apar aceste situații, este bine să ai la dispoziție o sumă de bani care să te ajute să le faci față și să eviți să recurgi la soluții mai puțin rentabile, cum ar fi, de exemplu, să ceri un împrumut. Amintește-ți că, dacă situația ta financiară este precară, a te îndatora mai mult nu este de obicei cea mai bună opțiune.

👉 În ce să investești 1.000 de euro în 2024 în mod sigur? | 6 +1 alternative

Toți experții sunt de acord cu asta: recomandă să economisești o sumă între 3 și 6 luni de salariu. Odată ce ai reușit să economisești acești bani, pasul cel mai logic nu este să încetezi să economisești, nici pe departe. Următorul pas este să continui să economisești o parte din veniturile tale și să începi să aloci o parte din aceste economii pentru investiții.

👉 Cum să începi să investești de la zero | Ghid complet

Ce sa faci in criza: Rambursarea împrumuturilor cu dobânzi ridicate

Revenind la subiectul ipotecilor, când încep să crească temerile de recesiune, este momentul de evaluare a datoriilor. În special în vremuri ca acestea, când ratele dobânzilor au crescut, împrumuturile cu rată variabilă s-au scumpit considerabil.

Într-un context de acest gen, multe familii se vor confrunta în curând cu plăți mult mai mari. Înainte de a se produce revizuirile pertinente, rambursarea este o idee bună pentru a evita ca ratele să explodeze.

👉 REIT sau fonduri de investiții imobiliare: ce sunt, cum funcționează și cum să investești

Rambursarea constă în a plăti în avans, ceea ce este convenabil mai ales când dobânzile sunt ridicate. De exemplu, dacă plătești o ipotecă și te afli încă în primii ani, vei plăti mai multe dobânzi decât datorie. Să plătești în avans o parte din bani este o idee bună.

Cu toate acestea, dacă situația ta este inversă și ești deja la sfârșitul duratei împrumutului, creșterea ratei va fi minimă, așa că poate fi mai logic să nu rambursezi sau să o faci pentru a reduce anii și nu rata.

Oricum ar fi, tot ceea ce plătești în avans în aceste momente va fi capital pe care nu va trebui să-l plătești în lunile următoare cu dobânzi ridicate.

Chiar este posibil ca, dacă ai un împrumut mai mic și dispui de capitalul suficient, poate că ar fi convenabil să-l anulezi. Aceasta îți va permite să economisești o sumă considerabilă, având în vedere că ratele dobânzilor vor rămâne ridicate, conform experților.

Strategii de investiții în recesiune economică

Investirea in timpul unei recesiuni economice poate părea o idee nu foarte strălucită. Totuși, sunt piețe care au randamente mai mari decât altele.

Cele mai bune active in timp de criză

O criza economica de obicei aduce cu sine scăderi de dobândă ale băncilor centrale. De asemenea, de multe ori este însoțită de o creștere a inflației. De aceea, piețe interesante pentru investiția pe timp de criza sunt piața aurului, acțiunile defensive, si obligatiunile de stat.

Aur

De obicei, aurul a fost tratat ca un activ de refugiu, dar este mult mai mult decât atât, este un element natural care are o multitudine de utilizări în diferite domenii, care variază de la industrie la economie.

Istoric, aurul a avut un rol strâns legat de domeniul monetar.

De la apariția primelor monede până în anii ’70 (sfârșitul standardului cu aur după eșecul Breton Woods și fluctuația liberă a monedelor fiat), aurul susținea valoarea monedei în circulație prin calitatea sa de metal prețios.

Acțiuni defensive

Actiunile defensive sunt cele care au dividende constante si venituri stabile, indiferent de momentul economic. Exemple de asemenea companii sunt Coca-Coa sau Philip Morris Internationa.

Obligațiuni

Atunci cand bancile centrale reduc dobanzile din cauza unei recesiuni economice, pretul obligatiunilor creste. Exista o relatie inversa in pretul unei obligatiuni si nivelul dobanzii. Asadar, cumpararea de obligatiuni pe timp de criza reprezinta o solutie viabila.

Top 5 investiții pe timp de criză

Investiția este cel mai sensibil mod de a face ca banii dvs. să crească. Astfel, se evită pierderea puterii de cumpărare. Mulți asociază investiția cu riscul, ceea ce este adevărat, deoarece acesta există întotdeauna. Cu toate acestea, riscurile pot fi minimizate, reușind să creați un portofoliu care să ofere rentabilitate.

Acesta nu trebuie să fie neapărat foarte mare, dar datorită dobânzii compuse, capitalul dvs. ar crește tot mai mult.

În momente de inflație, o idee bună ar putea fi activele-refugiu. Acestea sunt investiții care, în general, se comportă bine atunci când prețurile cresc. Nu vă vor oferi neapărat randamente mari, dar este probabil să vă ajute să nu pierdeți.

Unele dintre cele mai notabile sunt aurul, acțiunile pentru dividende, obligațiuni de stat, sau ETF-uri diversificate.

1/ Aur: Refugiu in inflație

Există două modalități principale de a investi în aur: cumpărând aur fizic sau achiziționând produse care replică comportamentul acestuia sau îl au ca subiacent.

Acestea sunt 5 modalități de a investi în aur:

  • Investiți în ETF-uri de aur
  • Investiți în acțiuni cu aur (minerit sau nu)
  • Fonduri de investiții în aur
  • Derivate cu aur
  • Investiți în aur fizic (monede, lingouri…)
evolutie pret aur

Evolutie pret aur - actualizare 23.09.2025

2/ Acțiuni pentru dividende

Pentru a obține dividende avantajoase, este esențial să selectezi acțiuni care se disting prin:

  • Randamente mari: acțiuni care oferă dividende generoase.
  • Creștere constantă: acțiuni cu o evoluție pozitivă stabilă.
  • Risc redus: acțiuni cu fluctuații de preț minime.

Criterii de evaluare în alegerea companiilor:

  • Creștere stabilă și continuă: companii cu venituri în ascensiune.
  • Nivel scăzut de îndatorare: companii cu raport datorie/profit sub pragul critic, unde un raport mai mic de 5/6 este preferabil.
  • Avantaj competitiv: deținerea unor brevete sau o cotă de piață semnificativă.
  • Rentabilitate pe termen lung: evaluarea randamentului dividendelor.

3/ Obligațiuni de stat

Cele mai sigure obligațiuni de stat sunt cele emise de Trezoreria Germaniei (Bundesrepublik Deutschland Finanzagentur GmbH). Acestea au cea mai înaltă calificare de calitate a creditului (AAA), ceea ce înseamnă că riscul de neplată pentru investitori este practic inexistent.

Însă titlurile de stat americane sunt considerate active fără risc, chiar dacă ratingul de credit al SUA a fost retrogradat de unele agenții la AA+.

De asemenea, exista titluri de stat protejate împotriva inflației, cunoscute mai bine sub numele de TIPS după numele lor în engleză (Treasury Inflation-Protected Securities). Acestea se caracterizează prin faptul că se ajustează la inflație, astfel încât dobânzile plătite periodic variază.

4/ ETF-uri diversificate

Un ETF (Exchange Traded Fund) este un fond de investiții care urmărește fidel evoluția unui activ suport, cum ar fi un indice bursier (precum BET sau S&P 500), aurul sau petrolul. Se tranzacționează la bursă exact ca o acțiune, putând fi cumpărat sau vândut în orice moment al programului de tranzacționare, la prețuri actualizate în timp real.

  • Promoție: Primești până la 20 de acțiuni gratuite!
  • ETF-uri pe obligațiuni cu randamente între 4,7% și 6,3%
  • Acces la acțiuni, ETF-uri, obligațiuni, opțiuni și altele
Vizitează

Investițiile implică riscul de pierderi.


💡Începe să investești:


Evolutia pietei in recesiunile din 2008, 2020 si 2024

investitii pe timp de criza

Dupa cum se poate observa pe graficul de mai sus, ultimele recesiuni economice au fost o oportunitate de investitie. Intre timp, indicele S&P 500 a atins noi maxime istorice:

evolutie pret indice S&P 500

Dacă intenția dvs. este pe termen lung, dar nu sunteți un investitor expert, există alte produse, cum ar fi fondurile de pensii, de investiții sau indexate, la care se pot face contribuții periodice.

FAQ

Articole conexe